Turc (turcă), adjectiv
Sinonime: turcesc; (învechit) osman, osmanic, osmanlâu, osmănesc, otoman, otomanicesc, otomănesc, păgân, păgânesc.  Turcafleț, substantiv
Sinonime: (argou) fraier, naiv.  Turcaleț, substantiv
Sinonime: turculeț, zmeu turcesc.  Turcarete, substantiv
Sinonime: (botanică) măseaua-ciutei.  Turcățăl, substantiv
Sinonime: (botanică) holbură, torcățăl, turcățel.  

---

Bimbaşă (bimbași), substantiv masculin (învechit)
Sinonime: colonel (în armata turcă); comandant, căpetenie, conducător, cap, şef, ştab; boss, patron; (variantă) bimpașă.  Turculeţ, substantiv masculin
Sinonime: (botanică) floarea-paștelui, floarea-paștilor, floarea-păsărilor floarea-vântului-galbenă, găinușă, gălbenele, păștiță; (ornitologie) sticlete; copil de turc, turc, turcaleț.  Capră (capre), substantiv feminin
Sinonime: (zoologie) (capră de munte) capră-neagră, capră-sălbatică; (joc popular tradiţional dansat de Anul Nou) (articulat) (popular) brezaia, turca; (suport de tăiat lemne) (regional) măgar, (Moldova şi Bucovina) crăcană; (suport de lemn) căprior; cleşte; cumpănă; (capra-dracului) berbecel, lupul-vrăbiilor, mărăcinar, pietroşel, sfrâncioc; cobilă, compas, grec; (capră-nemţească) calcea-calului; (la plural) arşic.  Climpuş, substantiv
Sinonime: arbiu, ţurcă.  Turcism, substantiv
Sinonime: împrumut din limba turcă.  Liță, substantiv
Sinonime: chip, față, leliță, țurcă; cablu electric.  Turc, substantiv
Sinonime: (glumeț) turcalete, (învechit și popular) necredincios, (învechit și regional) ciutac; (învechit) osman, osmangiu, osmanlâu, otoman, păgân, șalvaragiu.  Turci, verb
Sinonime: a asimila cu populația turcă, a converti la islamism, a deveni turc, (învechit şi popular) a se păgâni; a se ameţi, a se chercheli, a se îmbăta, a se turmenta.

Turci, substantiv
Sinonime: (botanică) păpădie.  Turcie, substantiv (învechit)
Sinonime: limba turcă.