Divorţ, substantiv
Sinonime:
despărţire, dezacord, nepotrivire, repudiere, ruptură, separare, separaţie; (învechit) divorciu, divors, divorția, divorțium; (popular) despărţenie, (regional) dihorț.
Divorţa, verb
Sinonime:
a (se) despărţi, a (se) separa, (învechit) a (se) împărţi, a (se) rupe.
Divorțare, substantiv
Sinonime:
despărțire.
Divorţat, adjectiv
Sinonime:
despărţit, (învechit) împărţit, separat.
Divorțial, adjectiv (învechit)
Sinonime:
de divorț.
Divorțiat, adjectiv
Sinonime:
divorțat.
Despărţire, substantiv feminin
Sinonime:
delimitare, răzleţire, hotărnicire; îndepărtare, distanţare, înstrăinare; separare, divorţ; desprindere, detaşare, izolare, separaţie, (învechit) dezunire, (rar) segregare, segregaţie, descompunere, desfacere, divizare, fracţionare, împărţire, scindare, (rar) dezalcătuire, compartiment; circă, circumscripţie, secţie.
Dezacord (dezacorduri), substantiv neutru
Sinonime:
lipsă de acord; nepotrivire, neînţelegere, disensiune; diferend; conflict, contestație, contradicție, diferență, discordie, discuție, divergență, disonanţă, divorț, incompatibilitate, zâzanie, zizanie.
Despărţenie, substantiv
Sinonime:
despărţire, divorţ, separare, separaţie.
Despărţi, verb
Sinonime:
a (se) desprinde, a (se) detaşa, a (se) izola, a (se) rupe, a (se) separa, a răzleţi, a divorţa, (învechit şi regional) a despreuna, (învechit) a dezuni, (rar) a (se) segrega, (învechit şi popular) a (se) deosebi, a (se) osebi, a (se) descompune, a (se) desface, a (se) divide, a (se) fracţiona, a (se) împărţi, a (se) scinda, (rar) a (se) dezalcătui, a compartimenta; a dezbina, a învrăjbi.
Despărţit, adjectiv
Sinonime:
răzleţit, divorţat, separat; deosebit, dezbinat, diferit, divers, felurit, învrăjbit, variat.
Disjuncție, substantiv
Sinonime:
bifurcație, excludere reciprocă, despărțire, diviziune, divorț, sciziune, separare; diastază; asindent, asindeton; conectiv.
Repudiere, substantiv
Sinonime:
abandon, despărțire, divorț, rejet, renegare, renunțare, respingere, ruptură.
Împărțiște, substantiv (învechit)
Sinonime:
divorț, împărțire.
Dezlegământ, substantiv (regional)
Sinonime:
dezlegare, (învechit) anulare, (învechit) divorț, (învechit) mântuire.
Desura, verb (învechit și regional)
Sinonime:
a divorța, a se despărți, (variantă) a dessura.
Separare, substantiv
Sinonime:
delimitare, demarcaj, demarcare, demarcație, descompunere, desfacere, despărțire, despărțit, desprindere, detașare, diferențiere, dihotomie, disjuncție, disjungere, disociație, disociere, divizare, diviziune, divorț, fracționare, hotărnicie, izolare, împărțire, scindare, scizionare, separație, (învechit) dezunire, (popular) despărțenie, (rar) dezalcătuire, (rar) segregare, (rar) segregație.
Lăsăciune, substantiv (învechit)
Sinonime:
divorț, eliberare, iertare, separare.
Despărțiciune, substantiv (învechit)
Sinonime:
bifurcare, clasificare, deosebire, desfacere, despărțire, despărțit, despărțitură, despicare, divorț, împărțire, rupere, (figurat) învrăjbire, (învechit) despărțeală, (învechit) despărțenie, (învechit) parte, (învechit) subdiviziune.
Despărțeală, substantiv (învechit)
Sinonime:
bifurcare, clasificare, deosebire, desfacere, despărțire, despărțit, despărțitură, despicare, divorț, împărțire, rupere, (figurat) învrăjbire, (învechit) despărțiciune, (învechit) despărțenie, (învechit) parte, (învechit) subdiviziune.
