Ab intestat, locuțiune adverbială
Sinonime: fără testament.  Ab origine, locuțiune
Sinonime: de la început, de la obârşie, din capul locului.  Ab ovo, locuţiune
Sinonime: de la obârşie, de la început.  Aba (abale), substantiv feminin
Sinonime: dimie, postav, pănură, ţesătură groasă de lână; (popular) suman; (regional) saiac, zeghe.  Abac (abace), substantiv feminin
Sinonime: dispozitiv de calcul, numărătoare; nomogramă, abacă.  Abaca, substantiv feminin
Sinonime: cânepă de Manilla (Manila).  Abajur-glob (abajururi-glob), substantiv neutru
Sinonime: abajur în formă de glob.  Abandon (abandonuri), substantiv neutru
Sinonime: abdicare, apostazie, capitulare, concesionare, oprire, părăsire, rejectare, lepădare, renunţare, resemnare.  Abandona, verb
Sinonime: a părăsi, a renunţa, a lepăda; a abdica, a capitula, a ceda, a înceta, a declara forfait, a demisiona, a dezerta, a îngropa, a neglija, a se debarasa, a se da bătut, a se retrage.  Abanos (abanoși), substantiv masculin
Sinonime: eben.  Abataj (abataje), substantiv neutru (prin Transilvania)
Sinonime: (locul de muncă al minerilor într-o mină) ort.  Abătător (abătătoare), adjectiv
Sinonime: activ, harnic, muncitor, neobosit, neostenit, silitor, sârguincios, sârguitor, vrednic, zelos.  Abătătură, substantiv
Sinonime: (învechit) gând ascuns, intenție netrebnică.  Abate, verb
Sinonime: a devia, a schimba direcţia; a doborî, a tăia, a ucide, a anihila, a elimina, a epuiza, a lichida.

Abate, substantiv
Sinonime: (biserică) prior; stareţ, egumen.  Abatere (abateri), substantiv feminin
Sinonime: îndepărtare, deplasare, aberaţie, anomalie, deformare, derivă, ocolire; infracţiune, contravenţie, încălcare (de norme).  Abatesă, substantiv
Sinonime: călugăriță, maică superioară.  Abațial, adjectiv
Sinonime: capitular, conventual, mănăstiresc, monahal, monastic.  Abație (abații), substantiv feminin
Sinonime: mănăstire; stăreție.  Abatiză, substantiv
Sinonime: (armată; învechit) retranșament.  Abator (abatoare), substantiv neutru
Sinonime: (locul în care se taie vitele) măcelărie; (regional) belitoare, tăietorie; (învechit) scaun, zalhana.  Abatoriu, substantiv (învechit)
Sinonime: abataj, abator, asomator, (regional) zalhana.  Abatoriza, verb
Sinonime: a tăia animalele la abator și a prelucra carnea.  Abătut (abătută), adjectiv
Sinonime: descurajat, deznădăjduit, deprimat, demoralizat, amărât, mâhnit, descumpănit; melancolic, care nu este în apele lui, supărat.  Abces (abcese), substantiv neutru
Sinonime: apostimă, apostemă; (popular) buboi, coptură, funigel, furnicel, furuncul.  Abdica, verb
Sinonime: a renunţa, a părăsi (o funcție înaltă); a abandona, a capitula, a ceda.  Abdicare (abdicări), substantiv feminin
Sinonime: renunțare la tron; (figurat) cedare în fața greutăților.  Abdomen, substantiv neutru
Sinonime: pântece, burtă, ventru; (regional) foale.  Abdominal (abdominală), adjectiv
Sinonime: ventral.  Abduce, verb
Sinonime: a duce, a lua; a răpi.  Abecedar (abecedare), substantiv neutru
Sinonime: (învechit) azbucoavnă, bucoavnă, bucvariu, silabar.  Abelian, adjectiv
Sinonime: (cu sens biblic) legat de Abel; (matematică) comutativ.  Aberant (aberantă), adjectiv
Sinonime: greşit, eronat, denaturat, absurd, anormal, derezonabil, nebunesc, grotesc, ilogic, paradoxal, stupid; care diferă, care se abate (de la normal), care se îndepărtează de normal.  Aberanță, substantiv
Sinonime: aberație, anormalitate, bizarerie, singularitate, stranietate.  Aberaţie (aberaţii), substantiv feminin
Sinonime: eroare, rătăcire, absurditate, elucubrație, anomalie, anormalitate, demență, dereglare, nebunie, idioțenie, iluzie, non-sens, sofism, stupiditate; abatere, depărtare, deturnare, deviere; îndepărtare de adevăr; (aberație cromatică) cromatism; (aberație vizuală) astigmatism.  Abia, adverb
Sinonime: cu greu, cu efort, dificil, anevoie, anevoios.  Abient (abientă), adjectiv
Sinonime: (botanică) care face tranziţie spre; care trece în.  Abietacee (abietacee), substantiv feminin
Sinonime: (familie de conifere cuprinzând arbori din specia bradului) abietinee, pinacee.  Abietin, substantiv neutru
Sinonime: (botanică) substanţă răşinoasă care creşte pe brazi.  Abil (abilă), adjectiv
Sinonime: agil, competent, îndemânatic, iscusit, descurcăreţ, dotat, isteţ, priceput, destoinic, dibaci, subtil.  Abilita, verb
Sinonime: a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune; a autoriza, a delega, a împuternici, a învesti.