Coabita, verb Sinonime:
a convieţui, a conlocui.
Coabitant, substantiv
Sinonime:
colocatar, coocupant.
Coabitare, substantiv
Sinonime:
(termen juridic) coabitaţie, convieţuire, trai.
Coabitaţie, substantiv
Sinonime:
coabitare, coexistență, concubinaj, conviețuire, promiscuitate; (variante învechite) coabitațiune, cohabitație, cohabitațiune.
Căsătorie, substantiv feminin
Sinonime:
bigamie, casă, căsătorie, căsnicie, coabitare, conviețuire, cununie, însurat, însurătoare, mariaj, măritat, măritiș, menaj, mezalianță, monogamie, nuntă, partidă, poliandrie, poligamie, protogamie, recăsătorire, trigamie, unire, uniune, viaţă conjugală, (grecism învechit) sinichesion, (învechit) însurăciune, (învechit) maritagiu, (livresc) matrimoniu, (poetic) himeneu, (popular) căpătuială, (popular) căpătuire, (popular) însoțire, (popular) luare, (popular) mărit, (popular) nuntire, (popular) nuntit, (rar) confareație, (rar) gospodărie, (rar) însurare, (rar) măritare.
Locatar, substantiv masculin
Sinonime:
chiriaş, coabitant, colocatar, coocupant, ocupant, proprietar, sublocatar, (învechit, în Moldova) chirigiu, (prin Transilvania) salău.
Coexistență, substantiv
Sinonime:
coabitare, concomitență, consubstanțialitate, contemporaneitate, cumul, existență simultană, simultaneitate, (variantă) (învechit) coexistință.
Concubinaj, substantiv
Sinonime:
coexistență, coabitare, conviețuire, uniune consensuală, uniune liberă, (învechit) ţiitorie; promiscuitate.
Convieţui, verb
Sinonime:
a viețui împreună, a conlocui, a coabita.
Convieţuire, substantiv
Sinonime:
coabitare, viețuire.
Conlocui, verb
Sinonime:
(învechit) a coabita, a conviețui, a locui împreună.
Conlocuire, substantiv
Sinonime:
coabitare, conviețuire, viață în comun.
Promiscuitate, substantiv
Sinonime:
amestec, coabitare penibilă într-un spațiu restrâns, conviețuire în imoralitate, familiaritate, proximitate, vecinătate.
Conviețuitor, adjectiv
Sinonime:
coabitant.
